Tu de ce mănânci ACEA CIOCOLATĂ?

 

Da, vreau să îţi adresez această întrebare.

La fiecare început de an, luăm decizia să schimbăm ceva în viaţa noastră: să mâncăm mai sănătos, să ne odihnim mai mult sau ne propunem să ne apucăm să facem mişcare după 10 ani în care am evitat sportul…

ÎNCEPUTUL

Iniţial ne asumăm răspunderea… începem să ne ţinem de programul pe care ni l-am stabilit şi realizăm cât de important este să ne asumăm un stil de viaţa sănătos.
Iar atunci când “trişăm” şi mâncăm o prăjitură, ne simţim vinovaţi… de ce? Fiindcă simţim că ne-am dezamăgit pe noi.

De cele mai multe ori, sentimentul de vinovăţie ne ţine pe loc, ne face să credem că o dată ce “am trişat”, suntem predispuşi să trişăm din nou..
Şi totuşi, de ce apare acest sentiment de vinovăţie?

Fiindcă ne pasă de noi.. în adâncul sufletului, ne pasă de noi mai mult decât credem. Ne pasă să nu fim răniţi, să fim protejaţi, să avem confort… şi sunt etape în viaţă în care vrem să facem ceva pentru noi: să fim mai sănătoşi.
Iar în momentul în care trişam, de fapt ne trişam pe noi înşine.
Te regăseşti în situaţia de mai sus? Ţi s-a întâmplat să uiţi chiar şi pentru 5 minute de obiectivele pe care ţi le-ai stabilit şi să calci strâmb?

Cu siguranţă că nu eşti singur – cu toţii am trecut prin asta măcar o dată.
De aceea, e important să înţelegi că dincolo de trişatul propriu-zis există un substrat mult mai profund, o nevoie mult mai mare sau o nemulţumire.

Gândeşte-te: de câte ori ţi-ai setat obiective şi te-ai abătut de la ele?
Ţi s-a întâmplat să ai o zi grea la birou, să mănânci pe fugă în cele 15 minute de pauză pe care ţi le-ai putut lua, deadline-urile să pună presiune pe tine iar stresul să fie laitmotivul acelei zile?

Poate că ţi s-a întâmplat ca după programul de lucru, un baton de ciocolată să fie refugiul tău…
Parcă nimic nu se poate compara cu gustul acelei ciocolate după ce săptămâni la rândul “ai evitat-o”.
Acum pare a fi singura parte frumoasă a zilei. ACEA ciocolată pare mai gustoasă ca niciodată.. iar simplul fapt ca o mănânci îţi dă o stare de satisfacţie grozavă.

Cu cât a fost mai grea ziua, cu atât mai mult îţi vine să muşti din acea ciocolată.
E un amestec de satisfacţie, înverşunare şi… vinovăţie…
Da, cu cât îţi doreai mai mult să ai o alimentaţie sănătoasă, cu atât mai mare este sentimentul de vinovăţie..

Acum simţi că toate planurile din ultima perioadă au fost în van.
Tot efortul fizic pe care l-ai depus propriu-zis la sală pentru a-ţi recăpăta forma fizică după luni sau ani de pauză, tot timpul pe care l-ai petrecut căutând reţete şi gătind sănătos… simţi că au fost în zadar?

Îţi aminteşti satisfacţia pe care o aveai după fiecare antrenament şi mai mult, îţi aminteşti de rezultatele pe care începusei să le obţii…
Brusc, cu fiecare bucată, ciocolata îşi pierde gustul… dar nu te poţi opri… e ca şi cum ai merge pe pilot automat. Te-ai încăpăţânat să termini ACEA CIOCOLATĂ pe care ţi-ai cumpărat-o şi nu ai de gând să te opreşti… şi continui să mănânci.
La final, rămâi cu o uşoară senzaţie de satisfacţie fiindcă după o zi stresantă, ai regăsit o mică parte de “fericire” în acea ciocolată dar… vine la pachet şi cu o senzaţie mult mai puternică de vinovăţie.
Fiindcă simţi că undeva ai renunţat la toate realizările şi planurile pentru un stil de viaţa sănătos din ultimele luni.

CE ESTE DE FĂCUT?

Majoritatea oamenilor aşa cum am descris în situaţia de mai sus, asociază dulciurile cu trişatul faţă de ei înşişi, faţă de obiectivele lor.. şi stagnează.
De cele mai multe ori, folosesc acest episod ca şi scuză pentru a mai mânca o ciocolată azi, una peste câteva zile, o a treia săptămâna viitoare.. şi revin de unde au plecat.. sau sunt mult mai demotivaţi decât atunci când au luat decizia de a avea o viaţă sănătoasă.
Totuşi, de unde sentimentul de vinovăţie faţă de o simplă ciocolată? Cum este posibil ca o simplă ciocolată să creeze demotivarea, neîncrederea în propriile rezultate şi stagnarea?

Ei bine, de regulă asta se întâmplă în special în momentul în care ani la rândul ai avut o viaţă sedentară, nu ai ţinut cont de o alimentaţie sănătoasă, ai evitat să faci sport iar fast food – ul era cea mai comodă opţiune… şi totuşi, deodată decizi să trăieşti sănătos.

 

Te trezeşti de dimineaţă pentru a merge regulat la sală deşi la început ţi se pare un chin, mănânci după un meniu bine stabilit, îţi cântăreşti alimentele pentru a nu depăşi porţia pentru masa respectivă şi îţi interzici să te mai atingi de dulciuri. Practic, eşti la dietă.
Te restricţionezi, eviţi orice are zahăr, uneori chiar şi fructele iar când treci pe la raionul de dulciuri, “accelerezi pedala” şi patinezi cu căruciorul de cumpărături ca şi cum ai fi la o cursă de formula 1.
Este perfect normal ca din moment ce îţi impui atât de multe limite, la cel mai mic semn de slăbiciune să dai iama în ciocolată, îngheţată, chipsuri şi toate cele care în urmă cu câteva luni făceau parte din meniul tău zilnic.

stresul-aliat-sau-inamic-la-locul-de-munca-afla-cum-sa-l-gestionezi-in-favoarea-ta-18482863

 

SOLUŢIA?

Scenariul descris mai sus este poate o realitate sau poate o exagerare a unor emoţii. Rămâne la latitudinea ta să vezi sâmburele de adevăr.
Situaţii similare au existat şi vor mai exista atât timp cât ne vom confrunta cu kilogramele în plus.

Soluţia constă în modul în care percepem mâncarea. Când iei o decizie să mănânci mai sănătos, nu trebuie să o priveşti ca pe o autoimpunere, ci trebuie să îţi doreşti.
Practic în loc să te concentrezi pe ce “NU ai voie”, concentrează-te pe ce ai NEVOIE.

Ai nevoie de un aport de nutrienţi care să te ajute să ai mai multă energie, vitalitate, sănătate, aşadar focuseaza-te pe alimentele vii care să te ajute în scopurile tale.

Devine astfel o alegere conştientă şi asumată, nu o impunere.

Iar dacă vei continua să mănânci o îngheţată de ciocolată o dată pe săptămână, să îţi faci o pofta – nu va fi un capăt de ţară, dacă la restul meselor mănânci sănătos. Problema este când dintr-o poftă ocazională se transformă într-un obicei zilnic de a ronţăi ceva dulce, obicei care ţi-a scăpat de sub control.
De aceea e important să începi să-ţi conştientizezi obiceiurile şi să faci noi alegeri având în vedere rezultatele pe termen lung.

Gândeşte-te pozitiv la această schimbare pe care vrei să o faci.

Schimbă-ţi percepţia de la “dietă restrictivă” sau ceva impus, la un regim alimentar care să devină un stil de viaţă pentru tine.

E important ca regimul alimentar să fie simplu, uşor de ţinut şi mai ales, să îţi facă plăcere.
Caută reţete, transformă gătitul într-un hobby, fă sport de plăcere, fiindcă te face să te simţi mult mai bine, mai flexibil, mai energic, nu fiindcă “trebuie” pentru că ai dureri de spate iar când acestea vor dispărea, îţi închei şi tu abonamentul la sală.

Găseşte locul potrivit pentru tine unde să te îndrăgosteşti de sport, să ajungi să iubeşti să faci mişcare şi unde să înveţi să trăieşti un stil de viaţa sănătos!
Dacă schimbarea nu este o convingere interioară că “asta este ceea ce îmi doresc cu adevărat”, nu va funcţiona.. şi în cele din urmă te vei regăsi în scenariul de mai sus, cu ACEA CIOCOLATĂ în mână.

Slim young woman drinking water after training

 

IAR TU ÎŢI DOREŞTI ASTA…

Nimic nu este uşor, cu atât mai puţin să lucrezi cu propria voinţă şi mindset.
Dar nu eşti singur…
Niciun început nu este uşor, cu atât mai mult cu cât vorbim de schimbarea stilului de viaţă.
Avem nevoie de susţinere, de încurajare şi de sfaturi avizate din partea unor specialişti care să ne fie alături în acest proces.

Noi putem fi acel ajutor de care tu ai nevoie pentru a te propulsa spre succes.
La Bodyshape Transformation Centre îţi oferim exact susţinerea de care ai nevoie pentru a te lansa în cursa spre atingerea obiectivelor tale de fitness şi sănătate.

Îţi oferim îndrumările, sprijinul şi responsabilizarea de care ai nevoie şi mai ales, suntem aproape de oameni, îi înţelegem şi îi ajutăm să obţină rezultate.. şi nu doar rezultate fizice dar mai ales, sporirea motivaţiei şi a încrederii că pot reuşi.

Acest lucru este dovedit de cele 3,000 de kg topite şi peste 20,000 de centimetri pierduţi de către cei care ne-au trecut pragul.

Condiţia noastră? Să urmezi îndrumările şi planul simplu, uşor de urmat şi dovedit să funcţioneze, iar reuşita este garantată.
Este un schimb reciproc: tu vii cu determinarea să faci o schimbare reală în viaţa ta, iar noi îţi oferim tot sprijinul de care tu ai nevoie.

Ai să vezi, în scurt timp, kilogramele în plus nu vor mai fi grijă pentru tine: vei învăţa ce înseamnă să ai o alimentaţie sănătoasă şi vei vedea ce rezultate extraordinare poţi obţine.
Ştim exact ce avem de făcut şi cum să te ajutăm. Echipa noastră a ajutat mii de persoane, aşadar ştiu că te putem ajuta şi pe tine.
Noi îţi întindem mana şi suntem dornici să îţi oferim tot sprijinul, îndrumarea şi responsabilizarea de care ai nevoie, pas-cu-pas şi cu mult drag.

Tot ce trebuie să faci este primul pas.

Te invit să aplici pentru o consultaţie 1-la-1 cu unul din experţii în transformare de la Bodyshape Transformation Centre şi să descoperi dacă programele noastre ţi se potrivesc.

healthy-people-running-4073
Acceptăm în program numai acei candidaţi determinaţi să facă o transformare a sănătăţii şi a stilului lor de viaţă actual.

Ne este fizic imposibil să primim în program pe absolut toţi cei care ne solicită sprijinul – datorită numărului nostru foarte limitat de locuri.

De aceea este nevoie să avem un proces de selecţie a celor care ajung să lucreze cu noi.
Însă odată intrat în program, te pot asigura că te vei bucura de o transformare la care nici nu-ţi imaginai că poţi ajunge.

Nu numai pe plan fizic, cât şi pe plan mental şi emoţional.

Viaţa pe care ţi-o doreşti începe să se formeze acum. pas cu pas.
Primul pas este să completezi formularul de aplicaţie şi să îţi programezi o consultaţie 1-la-1 să ne cunoaştem mai bine.

O poţi face prin click AICI.

 

Cu drag pentru transformarea ta,

Irina

Fondator Bodyshape Transformation Centre

Dacă aceste sfaturi ţi s-au părut utile şi vrei să afli mai multe despre cum să faci o transformare reală, atunci…

 

Iată ceva ce îţi va plăcea CU SIGURANŢĂ…

Următoarea Provocare “6 kg în 6 Săptămâni” la Bodyshape Transformation Centre începe curând.

Aceste este SINGURUL program de transformare din România care îmbina antrenamentele de fitness, îndrumările de nutriţie şi coaching-ul şi care te recompensează pentru rezultatele tale.

Iată cum funcţionează:

Slăbeşti 6 kg în 6 Săptămâni şi primeşti CADOU încă 6 săptămâni pentru a-ţi continua transformarea alături de noi.

Poţi obţine toate detaliile prin click aici, dar între timp hai să-ţi ofer o vedere de ansamblu. Iată ce obţii în acest program:

  • 3 antrenamente scurte în fiecare săptămână cu experţii noştri în transformare… astfel încât să arzi grăsime, să te tonifiezi şi să te îndrăgosteşti de exerciţiile fizice pentru prima oară având îndrumările unor specialisti
  • Planul nostru simplu şi sănătos de nutriţie… astfel încât să înveţi ce alimente să mănânci pentru rezultate optime şi să urmezi un plan care ţi se potriveşte stilului tău de viaţă (fără numărat de calorii!)
  • Acces gratuit la un Seminar de Nutriţie şi un seminar despre Mâncatul Emoţional – cum să scapi de “ciugulitul” între mese şi de pofta de dulce, astfel încât să obţii corpul pe care îl meriţi
  • Acces la comunitatea Bodyshape care îţi oferă sprijin nelimitat şi necondiţionat, idei de reţete gustoase şi delicioase, socializare cu oameni similari ca şi tine prin evenimente, ieşiri cu grupa şi întâlniri la o limonadă… astfel încât să îţi păstrezi motivaţia & să fii în permanenţă sprijinit de oameni similari cu tine, cu care legi noi prietenii
  • Responsabilizare continuă, coaching pentru dezvoltarea personală, monitorizare a rezultatelor şi susţinere la fiecare pas din partea experţilor în transformare Bodyshape – astfel încât să nu te simţi niciodată de unul singur şi să fii mereu ghidat către transformarea pe care ţi-o doreşti si multe, multe altele.

 

Acesta este un program de 6 săptămâni, iar acum acceptăm aplicanţi care sunt gata să înceapă cu noi.

Chiar primesc  încă 6 săptămâni CADOU dacă finalizez programul cu brio?

Bineînţeles că vrem ceva în schimbul coaching-ului pe care ţi-l oferim timp de 6 săptămâni.

Iată despre ce e vorba!

70% din persoanele care încep un plan de exerciţii se dau bătute în primele câteva săptămâni.

Aşadar, acceptăm DOAR persoane care au minim 6 kg de slăbit, promit să se ţină de întregul program – să vină la antrenamente, să urmeze planul de nutriţie sănătos şi să depună cel mai bun efort posibil.

Când completezi programul de 6 săptămâni şi pierzi minim 6 kg, primeşti garantat încă 6 săptămâni CADOU.

Iată câteva exemple de transformări ale membrilor noştri:

Diana a slăbit peste 6 kilograme în 6 săptămâni

 

cristian fata

Cristian a slăbit 9 kilograme în 6 săptămâni

 

adina profil

Adina a slăbit 7 kilograme în 6 săptămâni

 

De ce am face asta?

Ca să fim sinceri – nu vrem să cheltuim o grămadă de bani pe bannere scumpe prin oraş şi reclame la radio – precum majoritatea cluburilor tradiţionale.

Noi credem cu tărie că cea mai bună formă de marketing este să promovăm rezultatele TALE.

Plănuim să-ţi folosim povestea de succes şi pozele înainte & după, pentru a inspira cât mai mulţi oameni să se alăture mişcării Bodyshape.

Aşadar DA, o altă condiţie pentru a primi încă 6 săptămâni cadou este să fii de acord să îţi folosimpozele înainte/după şi un testimonial.
Poţi vedea câteva dintre poveştile de succes inspirationale pe care membrii noştri ni le-au împărtăşit deja.
Aşadar dacă ai vrea să slăbeşti între 6-10kg, să scazi o măsură două la haine & să ai mai multă încredere în tine ca niciodată, atunci completează formularul de aplicaţie.

 

DAR… programele noastre nu sunt pentru toată lumea.
Cu siguranţă NU sunt pentru oameni care nu sunt dedicaţi să obţină rezultate şi să aibă un stil de viaţă mai sănătos.

De asemenea, NU sunt pentru tine dacă nu eşti gata să faci câteva ajustări simple în alimentaţia ta, care să îţi aducă rezultate mai bune.

Programele noastre aduc transformări profunde în viaţa celor care le urmează, dar trebuie să fii un candidat foarte serios şi dedicat. Reputaţia noastră e în joc – aşadar vrem să ne asigurăm că primim în program doar acele persoane care sunt gata să facă o schimbare şi să obţină rezultate.

În plus, avem un număr foarte LIMITAT de locuri disponibile la fiecare grupă de antrenament.

 

De aceea…

Accesul în program e NUMAI pe bază de aplicaţie.

Odată ce primim aplicaţia, o vom analiza şi apoi te vom programa la o consultaţie 1-la-1 în care să-ţi discutăm obiectivele.

Dacă vom considera că te putem ajuta şi eşti un candidat bun, atunci te vom accepta în program şi putem începe să-ţi oferim rezultate reale!

Motivul pentru care folosim un proces de aplicaţie este pentru că vrem să ne asigurăm că primim în program numai persoanele care sunt cu adevărate dedicate şi gata să facă o transformare. În cadrul antrenamentelor noastre de grup, ne încurajăm şi sprijinim unii pe alţii să fim cea mai bună versiune a noastră şi de aceea e necesar să lucrăm cu clienţii cei mai serioşi şi dornici să primească coaching.

 

IMPORTANT

Completarea aplicaţiei şi apoi participarea la o discuţie iniţială NU te obligă în niciun fel să te înscrii la Programul de Transformare de 6 săptămâni de la Bodyshape Transformation Centre. Nu ai nicio obligaţie în acest sens.

Iată cum va funcţiona totul:

În primul rând, completezi un formular de aplicaţie şi ne spui de ce ai fi un candidat bun la program şi ai merita unul din locurile limitate.

Apoi ne întâlnim la centrul nostru de transformare pentru o scurtă discuţie 1-la-1 ca să ne cunoaştem mai bine.

Discutăm despre nevoile tale specifice, ce provocări întâmpini în procesul de slăbire, ce metode ai mai încercat până acum şi ce rezultate ţi-ai propus să obţii.

Odată ce avem toate informaţiile, te vom anunţa dacă eşti un candidat potrivit pentru Programul nostru de transformare de 6 săptămâni şi fie te vom accepta în program, fie te vom refuza politicos sau te vom îndruma către o altă variantă.

E chiar atât de simplu.

 

Atenţie – locurile sunt limitate

Oportunitatea de a lucra cu noi este extrem de limitată. Acceptăm doar 25 de persoane (MAXIM) într-o grupă de antrenament, iar majoritatea acestor locuri sunt deja ocupate de membrii noştri existenţi.

Aşadar ne mai rămân foarte puţine locuri deschise pentru nou-veniţi.

Având în vedere cele peste 1,000 de poveşti de succes, 3 tone de grăsime pe care le-am topit în ultimul an şi mediatizarea la TV şi în presă de care ne-am bucurat, aşa cum îţi imaginezi – suntem asaltaţi de cereri.

Însă din păcate – nu am avea spaţiu efectiv să lucrăm cu absolut toţi cei care ne solicita sprijinul.
Putem accepta doar un număr limitat de persoane în program.
Aşa că, dacă îţi doreşti cu adevărat o transformare corporală, a sănătăţii şi a încrederii în tine, te încurajăm să aplici şi hai să stăm de vorbă.
Mulţumim pentru că ai citit până la capăt şi dacă vei fi acceptat în Provocarea “Slăbeşte 6 kg în 6 săptămâni”, pregăteşte-te să devii o persoană mai încrezătoare, mai fericită şi mai energică ca niciodată.

Fii sigur să aplici sfaturile din articol pentru a începe să pierzi din grăsimea încăpăţânată!

Iar dacă eşti gata să faci o transformare reală cu ajutorul nostru, atunci aplică la Programul de 6 Săptămâni apăsând butonul de mai jos:

 

Consultatie

 

Programeaza-te acum GRATUIT la o consultatie 1 la 1 cu un specialist Bodyshape

Ma programez

Facebook

 

11 hours ago

Ești nevoit să stai în izolare sau pur și simplu locuiești prea departe de București pentru a putea ajunge la centrul nostru?🤔Nicio problemă! Îți punem la dispoziție o serie de antrenamente online, care să te mențină motivat și în formă chiar la tine acasă!😄Tot ce trebuie să faci este să te înscrii la ZOOM ONLINE Training și poți participa la oricâte antrenamente dorești în perioada abonamentului.👍 👉Achiziționează chiar acum abonamentul Bodyshape Home la un preț special!👉 www.bodyshapetransformation.com/ ... See MoreSee Less
View on Facebook

Pentru siguranta ta pe durata antrenamentelor, am suplimentat masurile sanitare in cadrul locatiei noastre.

X

TRANSFORMAREA TA INCEPE AICI!

Completeaza formularul de mai jos si te vom contacta in cel mai scurt timp pentru a te programa la o consultatie 1-1 cu un expert in transformare corporala.

 

HAI SA NE CUNOASTEM!