Ai acumulat kilograme în plus de Paște și nu știi ce să faci?

Probabil că în weekendul prelungit de Paşte, au existat tot felul de tentații culinare, iar unora dintre ele nu ai putut să le ții piept…

Prin urmare, te-ai înfruptat din cozonac, drob, pască…

Poate că ai consumat și porții de mâncare mai mari decât cele obișnuite?

Și îți este teamă că întreaga ta transformare și progresul pe care l-ai făcut până de Paște au fost sabotate?

Nu îndrăznești să te cântărești?

Află că multe persoane trec prin asta.

Hai să fim cinstiţi.

Nu este ușor să înlocuiești vechile obiceiuri cu unele noi, sănătoase.

Așadar, este normal să ai momente în care să cedezi.

Numai că aceste momente duc la acumularea unor KILOGRAME ÎN PLUS!

De fapt, ceea ce trebuie să faci este să găsești un echilibru pentru a te simţi bine. Nu trebuie să renunţi la viaţa socială pentru a putea slăbi şi a avea încredere în forțele proprii.

Iar principalul motiv pentru care acest weekend a stricat progresul multor persoane este:

O clipă de genul „Nu contează”

Ai avut vreodată aşa ceva?

Ajungi într-un punct în care gândeşti “Nu contează!” şi toate planurile tale dispar, şi tu îţi faci de cap.

Mănânci prea mult, bei prea mult, te umfli…

… şi te învinovățești pentru asta.

Ştiu că ai simţit asta de multe ori până acum.

Şi tu ești singura persoană pe care poți să tragi la răspundere, nu-i aşa?

Ce faci în situaţia asta?

Accepţi că asta se va întâmpla la fiecare sărbătoare şi ocazie specială – şi suporţi consecinţele.

(adică te îngraşi şi acumulezi gânduri negative, te blamezi)

Sau planifici şi te pregăteşti din timp, astfel încât să depăşeşti weekendul fără nici un moment “Nu contează!” şi fără să renunţi?

Cu alte cuvinte, demonstrezi CONTROL şi MODERAŢIE şi poţi să te simţi bine.

FĂRĂ să pierzi ce ai câştigat şi FĂRĂ să simți vreo urmă de vinovăție pentru asta.

Evident, a doua variantă este mai bună. Trebuie doar să acumulezi voință şi să o alegi.

În loc să găseşti motive pentru care NU POŢI,

Începe să te gândeşi la modalităţi prin care POŢI să faci asta.

Dacă abordezi situaţii de acest fel cu atitudine de învins, ai pierdut înainte să încerci.

POŢI să o faci. Te asigur.

Ai nevoie doar de puţin ajutor.

Noi îţi putem arăta cum să îţi transformi corpul, să slăbeşti mai mult ca oricând – fără antrenamente lungi şi fără să te înfometezi.

Dar nu este pentru oricine, trebuie să îți dorești din tot sufletul să faci această transformare.

Dacă vrei să vezi dacă te potriveşti, te invit la o consultație gratuită.

Dacă te afli în acel moment al vieţii tale când simți că trebuie să iei atitudine, hai să ne cunoaștem.

Acum este momentul.

Dacă nu acum, atunci când? 🙂

 

Iată ceva ce îţi va plăcea CU SIGURANŢĂ…

Următoarea Provocare “6 kg în 6 Săptămâni” la Bodyshape Transformation Centre începe curând.

Aceste este SINGURUL program de transformare din România care îmbina antrenamentele de fitness, îndrumările de nutriţie şi coaching-ul şi care te recompensează pentru rezultatele tale.

Iată cum funcţionează:

Slăbeşti 6 kg în 6 Săptămâni şi primeşti CADOU încă 6 săptămâni pentru a-ţi continua transformarea alături de noi.

Poţi obţine toate detaliile prin click aici, dar între timp hai să-ţi ofer o vedere de ansamblu. Iată ce obţii în acest program:

  • 3 antrenamente scurte în fiecare săptămână cu experţii noştri în transformare… astfel încât să arzi grăsime, să te tonifiezi şi să te îndrăgosteşti de exerciţiile fizice pentru prima oară având îndrumările unor specialisti
  • Planul nostru simplu şi sănătos de nutriţie… astfel încât să înveţi ce alimente să mănânci pentru rezultate optime şi să urmezi un plan care ţi se potriveşte stilului tău de viaţă (fără numărat de calorii!)
  • Acces gratuit la un Seminar de Nutriţie şi un seminar despre Mâncatul Emoţional – cum să scapi de “ciugulitul” între mese şi de pofta de dulce, astfel încât să obţii corpul pe care îl meriţi
  • Acces la comunitatea Bodyshape care îţi oferă sprijin nelimitat şi necondiţionat, idei de reţete gustoase şi delicioase, socializare cu oameni similari ca şi tine prin evenimente, ieşiri cu grupa şi întâlniri la o limonadă… astfel încât să îţi păstrezi motivaţia & să fii în permanenţă sprijinit de oameni similari cu tine, cu care legi noi prietenii
  • Responsabilizare continuă, coaching pentru dezvoltarea personală, monitorizare a rezultatelor şi susţinere la fiecare pas din partea experţilor în transformare Bodyshape – astfel încât să nu te simţi niciodată de unul singur şi să fii mereu ghidat către transformarea pe care ţi-o doreşti si multe, multe altele.

 

Acesta este un program de 6 săptămâni, iar acum acceptăm aplicanţi care sunt gata să înceapă cu noi.

Chiar primesc  încă 6 săptămâni CADOU dacă finalizez programul cu brio?

Bineînţeles că vrem ceva în schimbul coaching-ului pe care ţi-l oferim timp de 6 săptămâni.

Iată despre ce e vorba!

70% din persoanele care încep un plan de exerciţii se dau bătute în primele câteva săptămâni.

Aşadar, acceptăm DOAR persoane care au minim 6 kg de slăbit, promit să se ţină de întregul program – să vină la antrenamente, să urmeze planul de nutriţie sănătos şi să depună cel mai bun efort posibil.

Când completezi programul de 6 săptămâni şi pierzi minim 6 kg, primeşti garantat încă 6 săptămâni CADOU.

Iată câteva exemple de transformări ale membrilor noştri:

Diana a slăbit peste 6 kilograme în 6 săptămâni

 

cristian fata

Cristian a slăbit 9 kilograme în 6 săptămâni

 

adina profil

Adina a slăbit 7 kilograme în 6 săptămâni

 

De ce am face asta?

Ca să fim sinceri – nu vrem să cheltuim o grămadă de bani pe bannere scumpe prin oraş şi reclame la radio – precum majoritatea cluburilor tradiţionale.

Noi credem cu tărie că cea mai bună formă de marketing este să promovăm rezultatele TALE.

Plănuim să-ţi folosim povestea de succes şi pozele înainte & după, pentru a inspira cât mai mulţi oameni să se alăture mişcării Bodyshape.

Aşadar DA, o altă condiţie pentru a primi încă 6 săptămâni cadou este să fii de acord să îţi folosimpozele înainte/după şi un testimonial.
Poţi vedea câteva dintre poveştile de succes inspirationale pe care membrii noştri ni le-au împărtăşit deja.
Aşadar dacă ai vrea să slăbeşti între 6-10kg, să scazi o măsură două la haine & să ai mai multă încredere în tine ca niciodată, atunci completează formularul de aplicaţie.

 

DAR… programele noastre nu sunt pentru toată lumea.
Cu siguranţă NU sunt pentru oameni care nu sunt dedicaţi să obţină rezultate şi să aibă un stil de viaţă mai sănătos.

De asemenea, NU sunt pentru tine dacă nu eşti gata să faci câteva ajustări simple în alimentaţia ta, care să îţi aducă rezultate mai bune.

Programele noastre aduc transformări profunde în viaţa celor care le urmează, dar trebuie să fii un candidat foarte serios şi dedicat. Reputaţia noastră e în joc – aşadar vrem să ne asigurăm că primim în program doar acele persoane care sunt gata să facă o schimbare şi să obţină rezultate.

În plus, avem un număr foarte LIMITAT de locuri disponibile la fiecare grupă de antrenament.

 

De aceea…

Accesul în program e NUMAI pe bază de aplicaţie.

Odată ce primim aplicaţia, o vom analiza şi apoi te vom programa la o consultaţie 1-la-1 în care să-ţi discutăm obiectivele.

Dacă vom considera că te putem ajuta şi eşti un candidat bun, atunci te vom accepta în program şi putem începe să-ţi oferim rezultate reale!

Motivul pentru care folosim un proces de aplicaţie este pentru că vrem să ne asigurăm că primim în program numai persoanele care sunt cu adevărate dedicate şi gata să facă o transformare. În cadrul antrenamentelor noastre de grup, ne încurajăm şi sprijinim unii pe alţii să fim cea mai bună versiune a noastră şi de aceea e necesar să lucrăm cu clienţii cei mai serioşi şi dornici să primească coaching.

 

IMPORTANT

Completarea aplicaţiei şi apoi participarea la o discuţie iniţială NU te obligă în niciun fel să te înscrii la Programul de Transformare de 6 săptămâni de la Bodyshape Transformation Centre. Nu ai nicio obligaţie în acest sens.

Iată cum va funcţiona totul:

În primul rând, completezi un formular de aplicaţie şi ne spui de ce ai fi un candidat bun la program şi ai merita unul din locurile limitate.

Apoi ne întâlnim la centrul nostru de transformare pentru o scurtă discuţie 1-la-1 ca să ne cunoaştem mai bine.

Discutăm despre nevoile tale specifice, ce provocări întâmpini în procesul de slăbire, ce metode ai mai încercat până acum şi ce rezultate ţi-ai propus să obţii.

Odată ce avem toate informaţiile, te vom anunţa dacă eşti un candidat potrivit pentru Programul nostru de transformare de 6 săptămâni şi fie te vom accepta în program, fie te vom refuza politicos sau te vom îndruma către o altă variantă.

E chiar atât de simplu.

 

Atenţie – locurile sunt limitate

Oportunitatea de a lucra cu noi este extrem de limitată. Acceptăm doar 25 de persoane (MAXIM) într-o grupă de antrenament, iar majoritatea acestor locuri sunt deja ocupate de membrii noştri existenţi.

Aşadar ne mai rămân foarte puţine locuri deschise pentru nou-veniţi.

Având în vedere cele peste 1,000 de poveşti de succes, 3 tone de grăsime pe care le-am topit în ultimul an şi mediatizarea la TV şi în presă de care ne-am bucurat, aşa cum îţi imaginezi – suntem asaltaţi de cereri.

Însă din păcate – nu am avea spaţiu efectiv să lucrăm cu absolut toţi cei care ne solicita sprijinul.
Putem accepta doar un număr limitat de persoane în program.
Aşa că, dacă îţi doreşti cu adevărat o transformare corporală, a sănătăţii şi a încrederii în tine, te încurajăm să aplici şi hai să stăm de vorbă.
Mulţumim pentru că ai citit până la capăt şi dacă vei fi acceptat în Provocarea “Slăbeşte 6 kg în 6 săptămâni”, pregăteşte-te să devii o persoană mai încrezătoare, mai fericită şi mai energică ca niciodată.

Fii sigur să aplici sfaturile din articol pentru a începe să pierzi din grăsimea încăpăţânată!

Iar dacă eşti gata să faci o transformare reală cu ajutorul nostru, atunci aplică la Programul de 6 Săptămâni apăsând butonul de mai jos:


Consultatie

 

Programeaza-te acum GRATUIT la o consultatie 1 la 1 cu un specialist Bodyshape

Ma programez

Facebook

 

Ai incercat mai multe sali de #fitness 🏋️‍♀️🏋️‍♂️ si nu ai reusit sa obtii o #TransformareCorporala fix asa cum ti-o doresti⁉️ Ce zici de antrenamente explozive intr-o atmosfera de petrecere 💥, unde nimeni nu te scaneaza din priviri si nu te simti judecat⁉️ Suna bine⁉️ Atunci hai la Bodyshape Transformation Centre - Bucharest 💪😉 ...

View on Facebook