MESAJUL FONDATORULUI

Un mesaj personal din partea fondatorului Bodyshape Transformation Centre: Irina Alionte 

 

Îmi dai voie să-ţi împărtăşesc o parte din povestea mea?

Cred că eu şi cu tine ne asemănăm în unele privinţe. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu cea mai bună versiune posibilă a mea.

Mă imaginam simţindu-mă confortabil şi plină de încredere în propriul corp.Visam la ziua când mă voi trezi dimineaţa plină de energie şi poftă de viaţă, bucurându-mă de cine sunt şi de viaţa pe care o am.

Îmi doream să învăţ, să iubesc mişcarea şi să mă ţin de un stil de viaţă sănătos. Aşteptam momentul când mă voi organiza suficient de bine să încep să mă pun pe mine pe primul loc.

Îmi doream cu ardoare să experimentez acel sentiment de mândrie că am făcut ceva pentru mine şi sănătatea mea.

Însă realitatea? Viaţa mea – pe vremea când locuiam în Anglia – era un du-te vino constant. Mă simţeam copleşită, obosită şi lipsită de energie – aşadar mâncăm ce apucam, atunci când apucam.Îmi spuneam că nu am timp pentru mine, întrucât cariera (la vremea aceea) e mai importantă.

Îmi făcusem un abonament la sala pe 1 an, însă nu m-am dus mai mult de 5 ori. În sinea mea îmi făceam mustrări de conştiinţă care mă măcinau teribil.

Începusem să-mi pierd condiţia fizică, tonusul muscular, părul îmi cădea, aveam insomnii şi încet-încet câştigam în kilograme şi pierdeam la capitolul încredere în sine.

Îmi pierdusem orice speranţă că mai am vreo şansă să mă ţin de un stil de viaţă sănătos şi să-mi fac timp pentru mine.

 

 Aproape că mă resemnasem

Însă într-o bună zi viaţa mea s-a schimbat.

Mi-am dat seama că merit mai mult.Am conştientizat că nu o mai pot ţine aşa multă vreme. Ca să am succesul dorit în carieră, e nevoie să încep să am mai multă grijă de mine.

Pentru că dacă eu nu îmi respect corpul şi sănătatea, nimeni altcineva nu o să o facă în locul meu. Dacă nu am sănătatea şi energia pe care să mă pot baza, nu mă voi putea bucura la maxim de celelalte arii din viaţa mea care contează.  

shadow-ornament

Aşa că am decis să nu renunţ – să îmi mai acord o şansă. 

M-am mutat la Londra, mi-am angajat un antrenor şi împreună cu el mi-am creat propriul concept de fitness – antrenamente explozive într-o atmosferă de petrecere, unde nimeni nu te scanează din priviri şi nu te simţi judecat, astfel încât să-mi facă în primul rând mie plăcere să fac mişcare. Să exersez de plăcere.

Am început să merg la seminarii, să-mi iau mentori, să citesc cărţi şi să mă informez cu privire la alegerile sănătoase pe care le pot face.

Încet-încet, am descoperit formula câştigătoare şi am venit în Bucureşti să continui ce am început acolo.

M-am întors în ţara cu dorinţa de a avea un centru al meu – acel loc unde lumea să se re îndrăgostească de mişcare şi mai ales... de ei înşişi.

Acel loc care să ajute oamenii să-şi transforme stilul de viaţă şi să trăiască cea mai bună versiune posibilă a lor.

shadow-ornament

Iar acum?

De 1 an şi jumătate conduc Bodyshape Transformation Centre în cartierul Aviaţiei – centru de transformare pe care l-am creat exact după sufletul meu.

Am reuşit să mă ajut pe mine să îmi pun sănătatea pe primul loc, să debordez de energie şi să mă reîndrăgostesc de mişcare.

Ca să vin în sprijinul oamenilor, am adus laolaltă printre cei mai buni antrenori din România, campioni naţionali la fitness şi care sunt frecvent invitaţi speciali că experţi la emisiuni precum Observatorul de la Antena 1 şi multe alte canale TV, ziare sau posturi de radio.

Împreună cu echipa mea, am reuşit să topim deja peste 3 tone de grăsime de pe corpurile bucureştenilor şi continuăm să le numărăm.

Avem peste 1,000 de poze de “Înainte” şi “După” documentate cu transformări de succes.

Aşadar – procesul funcţionează şi acum vreau să-l împărtăşesc cât mai multor romani. Pasiunea noastră este să lucrăm cu oameni obişnuiţi, care au încercat diete şi săli de sport în trecut, fără să le facă plăcere şi fără rezultate pe termen lung.

De aceea, ne face plăcere să ne punem deoparte 15 minute pentru a discuta personal cu tine. În cadrul consultaţiei cu un expert în transformare de la centrul nostru, vom avea ocazia să ne cunoaştem mai bine.

Vrem să înţelegem mai bine exact cu ce te confrunţi, ce provocări întâmpini şi ce obiective ai pe termen lung.

Însă în programele noastre de transformare lucrăm doar cu un număr limitat de oameni. Întrucât avem foarte puţine locuri rămase disponibile, vrem să ne asigurăm că primim în program doar acei candidaţi pe care putem şi vrem să îi ajutăm. Pentru că nu putem ajuta pe toată lumea.

Cu siguranţă nu putem ajuta pe cei care încă aşteaptă o baghetă magică să le rezolve toate problemele că prin minune (a se traduce prin: vrei alte rezultate, dar nu eşti dispus să faci nimic pentru a le obţine).

Acceptăm însă în program pe aceia care sunt decişi că merită mai mult, vor să se simtă confortabil în propriul corp şi să devină o versiune mai bună a lor.

shadow-ornament

Dar aşteaptă... Programul nu e pentru toată lumea...

Programul nostru funcţionează. Am văzut asta de multe ori pe parcursul ultimilor 8 ani de când l-am conceput, iar dovadă este pe această pagină.

Aşadar ştim că dacă se întâmplă să nu faci o transformare completă în 6 săptămâni, atunci nu este vorba de programul nostru, ci este vorba de tine. Iar dacă NU eşti cu adevărat dedicată obiectivelor tale & obţinerii succesului dorit... atunci nu suntem locul potrivit pentru tine.

Avem o cultură a dedicării şi vrem să te împingem în afara zonei de confort pentru a schimba lucrurile din viaţa ta.

Folosim doar metode de coaching, nutriţie şi fitness care au fost testate pe parcursul timpului.

Fără scurtături, fără ‘diete’.

Nu e nevoie să te înfometezi într-o dietă cu sucuri. Metoda noastră este naturală, sănătoasă şi funcţionează pentru corpul tău în felul în care corpul tău a fost conceput să funcţioneze.

shadow-ornament

De aceea… Accesul în program e NUMAI pe bază de aplicaţie.

Odată ce primim aplicaţia, o vom analiza şi apoi te vom programa la o consultaţie 1-la-1 în care să-ţi discutăm obiectivele.

Dacă vom considera că te putem ajuta şi eşti un candidat bun, atunci te vom accepta în program şi putem începe să-ţi oferim rezultate reale!

Motivul pentru care folosim un proces de aplicaţie este pentru că vrem să ne asigurăm că primim în program numai persoanele care sunt cu adevărate dedicate şi gata să facă o transformare.

În cadrul antrenamentelor noastre de grup, ne încurajăm şi sprijinim unii pe alţii să fim cea mai bună versiune a noastră şi de aceea e necesar să lucrăm cu clienţii cei mai serioşi şi dornici să primească coaching.

shadow-ornament

IMPORTANT

În primul rând, completezi un formular de aplicaţie şi ne spui de ce ai fi un candidat bun la program şi ai merita unul din locurile limitate. Apoi ne întâlnim la centrul nostru de transformare pentru o scurtă discuţie 1-la-1 ca să ne cunoaştem mai bine.

Discutăm despre nevoile tale specifice, ce provocări întâmpini în procesul de slăbire, ce metode ai mai încercat până acum şi ce rezultate ţi-ai propus să obţii.

Odată ce avem toate informaţiile, te vom anunţa dacă eşti un candidat potrivit pentru Programul nostru de transformare de 6 săptămâni.

Aplică chiar acum pentru o transformare apăsând butonul de mai jos:

arrow
Aplica pentru o consultatie 1 la 1

Suntem aproape gata: te rugam introdu-ti detaliile si pe pagina urmatoare poti aplica pentru o consultatie gratuita si privata

Introdu-ti detaliile mai jos pentru a-ti programa o Consultatie cu unul dintre specialistii nostri - este 100% GRATUIT

We value your privacy and would never spam you 🙂